pluton2Pluto staționează și intră în retrogradare pe 2 mai, urmând să revină în mers direct abia pe 11 octombrie, timp în care se va întoarce pentru o ultimă oară din Vărsător în Capricorn.

Marte tranzitează Berbecul între 30 aprilie și 9 iunie

Pentru început, această schimbare de direcție va tinde să aducă o stare de confuzie, de apăsare și agravarea unor probleme.

Ciclul de retrogradare a lui Pluto în sine, însă, poate fi o perioadă excelentă pentru cercetarea unor subiecte și pentru a obține o nouă perspectivă asupra tendințelor noastre autodistructive, nevoilor de a deține controlul și căutarea adevărului privind în interior.

Presiunile exterioare s-ar putea reduce oarecum în această perioadă. În următoarele luni, este posibil să reevaluăm modul în care ne folosim de putere.

Pluto își începe retrogradarea în semnul Vărsătorului, în care a intrat relativ de curând (Pluto a intrat pentru prima dată în Vărsător pe 23 martie 2023 și din nou pe 20 ianuarie 2024), dar se întoarce în Capricorn în timpul mișcării sale retrograde, pe 1 septembrie 2024. Aceasta va fi ultima revenire a sa în Capricorn.

Pluto este planeta morții și a renașterii, cunoscută ca Stăpâna Lumii Subterane, iar retrogradarea sa ne lovește la nivel psihic, lucrând în straturile mai profunde ale ființei noastre.

Prin această retrogradare Pluto intră în propria sa lume subterană, de unde va reveni pe 11 octombrie, cu înțelegeri mai profunde.

Pluto în retrogradare ne va ghida să privim transformările trecutului, ceea ce a dispărut, ce a ieșit la suprafață și ce rămâne încă în umbră.

Cu retrogradarea lui Pluto în Vărsător, următoarea perioadă ar putea fi semnificativă, iar întrebările pe care ni le vom pune ar putea avea legătură cu temele Vărsătorului, cum ar fi originalitatea, libertatea de gândire și de exprimare a personalității, cu impact asupra mediului în care trăim.

La nivel colectiv, acest tranzit va influența modul în care este aplicată puterea, precum și cum percep popoarele acest lucru.

Pluto va reveni în noiembrie pentru mult timp în Vărsător, iar influența tranzitului său prin acest semn va fi de lungă durată.

Domeniile influențate de retrogradarea lui Pluto în Vărsător pentru toate semnele zodiacale

Berbec: prieteniile, distracțiile, dar și activitatea organizațiilor sociale și modul în care percepem viitorul

Taur: cariera, funcțiile de conducere, exercitarea puterii la nivel mai mic sau mai mare (chiar și în familie), poziția socială

Gemeni: în special studiile și cercetările, dar și credința, cîutarea sensului vieții, modul în care este aplicată dreptatea

Rac: relațiile intime, tentațiile și dependențele, relațiile în care unul dintre parteneri îl domină pe celălalt, controlul asupra banilor comuni

Leu: relațiile de lungă durată, personale sau profesionale și exercitarea puterii în cadrul acestora, moartea și renașterea în tot ceea ce ține de relații, acte și contracte

Fecioară: serviciul și activitățile de zi cu zi, sănătatea, bolile ascunse

Balanță: domeniile care implică originalitate și creativitate, nivelul de energie, bucuria vieții, relațiile romantice și relațiile cu copiii, inclusiv tendința de dominare sau dependența de o persoană

Scorpion: familia, luptele pentru putere în cadrul familiei, gestionarea proprietăților, descoperirea unor adevăruri ascunse

Săgetător: stilul de comunicare, manipulările, atât la nivel personal, profesional cât și global

Capricorn: responsabilitățile pe care le aveți, mai ales față de membri ai familiei, toate activitățile remunerate, gestionarea banilor

Vărsător: imaginea publică, exprimarea personalității, originalitatea, implicarea în cauzele sociale

Pești: moartea și renașterea spirituală, transformările profunde, descoperirea unor secrete, a unor dușmani ascunși, credința, eva

Google ads