Originea cărților de Tarot, cine le-a creat prima oară, când, unde și în ce scop, rămâne un mister, în pofida numărului considerabil de cărți și articole care au încercat de-a lungul anilor să facă lumină în umbra în care cărțile sunt învăluite.
Farmecul peren al cărților este evidențiat nu doar de nenumăratele scrieri mistice, dar și de fascinația pe care cărțile de Tarot continuă să o exercite, în ciuda încercărilor permanente ale scepticilor de a le lua în derâdere, aruncându-le în pubela ghicitului în frunze de ceai, globurile de cristal și altor ciudățenii.
Într-un fel sau altul, cărțile de Tarot au incitat imaginația umană de cel puțin 500 de ani și în mod sigur nu dau semne de dispariție. Ce au aceste cărți colorate care continuă să exercite o astfel de vrajă, chiar și asupra unor persoane care se consideră inteligente și fără înclinații către lumea ocultă? În parte, răspunsul poate fi că aceste cărți nu sunt oculte, nu sunt supranaturale, în sensul în care acești termeni sunt folosiți în general. Există dovezi care sugerează că la jumătatea secolului al XV-lea, perioadă în care au apărut în Europa, cărțile de Tarot puteau fi cumpărate de oricine își permitea acest lucru și dorea să le înțeleagă și să le folosească.
Cei care au scris despre Tarot au atribuit inventarea cărților unui evantai larg de surse. Unii susțin că originea Tarotului rezidă din ritualurile religioase și simbolurile vechilor egipteni. Alții că provin din cultul lui Mithras, în primele secole după Hristos. Alții au găsit elemente în credințele celților păgâni sau în ciclurile poetice romantice ale Sfântului Graal, apărute în Evul de Mijloc al Europei. Unii cercetători, mai sobri, se bazează pe cele mai vechi pachete de cărți păastrate în muzee, considerând că au apărut în perioada Renașterii.
Dacă ar fi să ne bazăm doar pe dovezile palpabile, primele pachete de cărți de Tarot, care includ nu doar cele patru suite ale cărților de joc tradiționale, ci și imaginile stranii cunoscute acum drept Arcanele Majore, datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea și au fost pictate în Italia. Există două astfel de pachete, unul cunoscut ca pachetul Charles al VI-lea, iar celălalt ca pachetul Visconti-Sforza. Existența acestor cărți nu ne spune însă cu certitudine când a fost inventat Tarotul și nici de ce noi, în epoca modernă, care a lăsat de mult în urmă credințele și viziunea de viață din Epoca Renașterii, continuăm să credem în profunda semnificație a simbolurilor și imaginilor cărților de Tarot.
Biserica în mod natural a considerat că aceste practici și imagini păgâne sunt lucrarea Diavolului și a suprimat cu asprime orice studiu care ar fi putut avea legătură cu teme eretice. Până în Epoca Iluminismului, cărțile de Tarot, care aparent păreau legate de nonsensul mistic al secolelor timpurii, au fost surghiunite în tenebroasa lume a ocultiștilor din secolele XVIII-XIX. Fără a mai fi accesibile publicului larg și fără a mai fi relevante dintr-un punct de vedere spiritual sau filozofic acceptabil de către societate, cărțile au fost influențate de credințele spirituale ale grupurilor sau ordinelor care le-au deținut. Astfel, cărțile de Tarot, așa cum le cunoaștem în prezent, sunt hibride interesante, cititorii neinițiați fiind uneori puși în încurcătură de bogăția simbolurilor și doctrinele morale și spirituale rigide.
