VenusVenus se va afla în retrogradare între 22 iulie și 3 septembrie, perioadă în care ne va fi mai dificil să ne arătăm sentimentele. În schimb, este o perioadă în care pot reveni în viața noastră prieteni sau iubiți din trecut, sau vom retrăi anumite experiențe din trecut, pentru a rezolva probleme karmice.

Nodurile lunare schimbă semnele pe 17 iulie, intrând în Berbec și Balanță

Dintre toate planetele, retrogradarea lui Venus este resimțită cel mai puternic, pentru că are loc o dată la 19 luni, timp de șase săptămâni, deci numai 7% din timp, față de 9% în cazul lui Marte și 19% în cazul lui Mercur.

Ca planetă a iubirii și a valorilor, perioadele de etrogradare ale lui Venus sunt momente în care reevaluăm ceea ce – și pe cine – prețuim.

Este o perioadă considerată inoportună pentru căsătorii noi sau începerea unei noi relații.

Venus tranzitează Leul între 5 iunie și 8 octombrie

Nici inițiativele financiare majore nu sunt recomandate în această perioadă.

Ciclurile de retrogradare ale lui Venus sunt însă potrivite pentru a concepe bugete și planuri financiare și pentru a ne regândi relațiile personale.

Totuși, în astfel de perioade nu este recomandat să luăm decizii majore în domeniile finanțelor și dragostei.

Deoarece Venus guvernează frumusețea și estetica, retrogradarea sa este o perioadă mai puțin potrivită pentru procesele de înfrumusețare, cum ar fi coafuri noi, operații estetice, renovări, achiziționarea de mobilier și altele asemenea.

Deoarece Venus este asociată cu evenimente sociale, este posibil ca petrecerile să nu decurgă așa cum le planificăm.

Pentru că retrogradarea are loc în Leu, va trebui să fim atenți la egoism sau tendința de a cumpărarea dragostea perin cadouri, de exemplu. Cei care au semnul Leului puternic în harta natală ar putea deveni mai introspectivi sau mai distanți sau ar putea să nu mai fie priviți la fel de favorabil sa în trecut.

Retrogradarea lui Venus este o perioadă de introspecție și de reanalizare. Sunt însă posibile și întâlniri date de destin, chiar cu sufletul pereche! În acest caz, sentimentul va fi de inevitabil sau de familiaritate. Totuși, este bine să așteptăm revenirea lui Venus în mers direct înainte de a trece la fapte.

Perioada este potrivită pentru a ne gândi ce ne place mai mult, ce dorim și pentru a ne da seama care sunt problemele din fostele sau actualele relații.

Saturn retrogradează în Pești între 17 iunie și 3 noiembrie

Domeniile influențate de retrogradarea lui Venus pentru toate semnele zodiacale

Berbec: relațiile romantice, relațiile cu copiii, creativitatea

Taur: relațiile de familie, renovările, achizițiile de case și terenuri

Gemeni: comunicarea, imaginea publică, relațiile cu rudele

Rac: contractele de muncă, proiectele financiare și de afaceri, achizițiile de obiecte valoroase și de lux

Leu: prestigiul, magnetismul personal, exprimarea personalității

Fecioară: relațiile secrete, toate activitățile de protecție și îngrijire, dușmanii

Balanța: relațiile de prietenie, distracțiile, optimismul, așteptările de viitor

Scorpion: cariera, poziția socială, responsabilitățile, puterea de convingere, activitățile artistice

Săgetător: educația superioară, cursurile post-universitare, relațiile cu străinătatea

Capricorn: relațiile intime, pasiunea  fizică, tentațiile, gestionarea banilor comuni, actele de moștenire și creditele bancare

Vărsător: căsătoriile, relațiile de lungă durată, parteneriatele profesionale

Pești: viața de zi cu zi, sănătatea și îngrijirea personală, serviciul

Google ads