Scorpion2Cariera

Puterea Scorpionilor constă în perfecționismul lor, se dedică cu pasiune proiectelor, chiar dacă uneori le ia ceva mai mult timp să se hotărască ce vor să facă.

Scorpionii se simt mult mai fericiți atunci când sunt la conducere sau independenți, decât atunci când trebuie să urmeze un alt lider, dar atunci când se implică, o fac din tot sufletul.

Cum sunt Scorpionii

Cea mai mare provocare pentru Scorpioni este politica profesională, pentru că pe ei nu îi interesează doar să participe la o activitate, ci doresc să câștige cu orice preț, indiferent pe cine deranjează pe parcurs.

Între activitățile care li se potrivesc cel mai bine se numără antreprenoriatul, inclusiv în domeniul tehnologiei, toate activitățile care implică cercetări și investigații, reprezentanți ai unor persoane, cum ar fi agenții ai sportivilor și actorilor, regizori sau manageri de restaurante.

Angajații Scorpion

Scorpionii sunt foarte inteligenți și capabili să efectueze mai multe sarcini în același timp, așa că excelează în activitățile independente, în antreprenoriat.

Sunt dedicați și capabili să ducă proiectele la bun sfârșit, dar nu le place ca cineva să stea pe capul lor și să îi urmărească ce fac.

De asemenea, Scorpionii sunt excelenți atunci când este vorba să descopere noi talente și să inspire oamenii să dea tot ce au mai bun.

Șefii Scorpion

Un șef Scorpion îi poate face să plângă pe angajați, sau să se simtă umiliți, dar nu pentru că are ceva cu ei ci pentru îl interesează rezultatul muncii și nu persoana respectivă sau crearea unei legături personale.

Șefilor Scorpion le plac angajații dedicați, care muncesc foarte mult. Nu îi interează foarte mult ca angajații să respecte un program fix, de la 9 la 5, ci să își facă treaba, iar dacă o termină mai repede cu atât mai bine pentru aceștia.

Scorpionii și banii

Scorpionii pot avea o relație complicată cu banii. Pot câștiga bani cu ușurință datorită inteligenției și abilității lor, dar îi pot cheltui la fel de ușor pentru că le place luxul.

Scorpionii pot deveni frustrați pentru că știu ce ar trebui să facă cu banii, dar uneori nu au o disciplină financiară suficientă.

De asemenea, Scorpionii pot deveni invidioși dacă alții au mai mult decât ei, dacă percep că aceștia nu sunt la fel de inteligenți și nu muncesc la fel de mult ca ei.

Cu cât Scorpionii au un control mai mare asupra banilor lor și îi investesc mai profitabil, cu atât se simt mai bine și mai mulțumiți.

Cum sunt Scorpionii

Google ads