Balanta2Caracteristici

Zodie cardinală, de aer

Trei calități: diplomate, romantice, simț estetic

Trei defecte: indulgență, indecizie, comoditate

Cariera și banii Balanțelor

Balanța este al șaptelea semn al zodiacului și începând cu acest semn observăm o schimbare. În timp ce primele șase semne ale zodiacului se concentrează mai mult pe propria persoană, următoarele șase se concentrează spre relațiile cu ceilalți și lumea înconjurătoare.

Balanțele sunt în primul și în primul rând orientate spre ceilalți și relațiile cu aceștia. Mai putem numi acest semn unul al parteneriatelor, pentru că acești nativi nu vor să fie singuri.

Pentru o Balanță, totul poate fi făcut mai bine în parteneriat, pentru că preferă echilibrul, armonia și corectitudinea. La serviciu sunt adevărații membri ai echipei, dar parteneriatul lor preferat este acasă, căsătoria. Balanțele se simt împlinite atunci când au un partener pentru totdeauna.

Simbolul acestul semn este balanța și, la fel ca acest mecanism, nativii tind spre echilibru. Balanțele sunt obiective, corecte și vor ce este mai bine pentru toată lumea. Este posibil ca dorința lor de corectitudine să aibă și un alt motiv, faptul că nu suportă conflictele.

Reprezentanții acestui semn analizează fiecare unghi posibil al unei situații, în speranța de a ajunge la pace și armonie, așa că din afară ar putea părea indeciși, dar ei consideră că este un preț care merită plătit dacă în acest fel pot evita confruntările.

Acești nativi sunt strategi iscusiți, organizează grupurile cu eficiență și duc treburile la bun sfârșit. În plus, sunt sociabili și plăcuți.

Balanțele sunt guvernate de Venus. În mitologia romană Venus era o zeiță seducătoare și știa să se bucure de plăcerile vieții. În mod similar, Balanțele sunt cultivate, rafinate și iubesc lucrurile frumoase. Mai mult decât orice, iubesc oamenii frumoși, iar din acest motiv se descurcă foarte bine la petreceri sau la teatru, operă sau balet. Știu întotdeauna ce trebuie să spună și cum să îi facă pe ceilalți să se simtă bine.

Elementul asociat Balanțelor este Aerul, astfel că le place să își pună mintea la contribuție, și le place să comunice și să îi cunoască mai bine pe ceilalți.

În viața particulară, Balanțele preferă să își petreacă timpul în aer liber, să meargă cu bicicleta sau în excursii.

În dragoste, Balanțele sunt pline de energie, romantice și loiale.

Principala calitate a Balanțelor este dorința lor  de armonie, pace și corectitudine, nativii acestui semn fiind marii diplomați ai zodiacului.

Soarele tranzitează Balanța între 22 septembrie și 22 octombrie

Cariera și banii Balanțelor

Sănătatea Balanțelor

Relațiile de dragoste ale Balanțelor cu celelalte semne zodiacale