Rac1Cariera

Empatia, intuiția și sensibilitatea joacă un rol major în activitatea Racilor, care simt nevoia să faciliteze și să întrețină înțelegerea și exprimarea personală.

Fiind o zodie cardinală, care le conferă calități de lideri, Racii se vor simți împliniți profesional dacă vor avea roluri de conducere, ca șefi ai familiei, ai gospodăriei sau ai comunității, fiind deseori implicați în susținerea bunăstării emoționale la locul de muncă.

Cum sunt Racii?

 Calitățile lor îi fac foarte potriviți pentru profesiile care necesită instincte protectoare și vindecătoare. Activitățile lor pot fi diverse, dar este improbabil să îi întâlnim pe Raci în profesii riscante, stresante sau în care activitățile se desfășoară în ritm rapid. Între excepții se află asistența medicală, unde este nevoie de atenția și spiritul de observație pe timp de criză al Racilor, ca și bucătăriile cu activități intense.

Pot fi întâlniți în profesii ca administratori de hoteluri sau pensiuni, proprietari de case, administratori de proprietăți, inspectori pentru siguranța locuințelor sau investitori imobiliari. De asemenea, Racii pot fi educatori de copii, dădace sau menajere, dar și medici, pediatri, asistenți sociali și asistenți medicali.

Nativilor Raci le place să așeze masa și să creeze o atmosferă primitoare, pentru că mâncarea și tot ceea ce are legătură cu ea este o vocație naturală pentru ei. De aceea, Racii pot fi comercianți de alimente, bucătari, furnizori de mâncare și patiseri.

Talentul creativ al Racilor se poate manifesta în designul interior și în decorațiunile interioare.

Acești nativi pot fi atrași și de sporturile de apă și pot fi salvamari de încredere.

Angajații Raci

Racii preferă pacea, solitudinea și medii intime în care să își desfășoare activitățile. Le place să facă parte dintr-un grup, dar preferă și relațiile de unu la unu. Este destul de probabil ca acești nativi să aibă posibilitatea să lucreze de acasă, sau ca munca lor să implice vizite la domiciliu. Dacă lucrează într-o clădire de birouri, vor adăuga elemente care să îi facă se simtă ca acasă. Biroul lor sau bucătăria va fi dotate cu gustări, ceaiuri și alte obiecte care îi vor face să se simtă confortabil.

Banii Racilor

Siguranța financiară este foarte importantă pentru Raci. Din acest motiv, Racii economisesc întotdeauna pentru zile negre. Ei știu și să își administreze bine banii, așa că nu doar că au economii substanțiale, dar au și capacitatea de a le multiplica prin investiții precaute.

Mulți Raci privesc banii ca pe un simbol al statului social, acesta fiind un alt motiv care îi determină să constituie economii substanțiale.

Cum sunt Racii?