Mercur in RacSăptămâna 11-17 iunie va fi bogată în evenimente astrologice, cu două planete, Mercur și Venus, care schimbă semnele, Luna Nouă și o semicuadratură rară între Uranus și Neptun. Haideți să le luăm pe rând și să vedem ce influență vor avea asupra noastră aceste evenimente.

Mercur intră în semnul Racului pe 12 iunie

Mercur intră în Rac pe data de 12 iunie și va rămâne în acest semn până pe 29 iunie. Când Mercur se află în semnul Racului avem tendința să trecem de la nevoia de cantitate a informațiilor la cea de calitate. Gândim, vorbim și recepționăm informația la un nivel mai profund, instinctual. Ne interesează mai puțin ceea ce este universal și mai mult ceea ce ne afectează personal și pe cei din apropierea noastră. Gândurile noastre sunt influențate de emoții și ne este mai greu să fim obiectivi.

 Luna Nouă pe 13 iunie

Luna Nouă care va avea loc pe 13 iunie, la 22 de grade și 44 de minute în semnul Gemenilor, va avea o influență benefică! Poziția nu este complicată de aspectele planetare, dar este totuși influențată de nu mai puțin de opt stele fixe importante, iar Luna Nouă va avea loc chiar în mijlocul acestora!

Astfel, Luna Nouă ne aduce noroc și protecție, fericire de lungă durată și notorietate. Luna Nouă este momentul potrivit pentru a stabili noi obiective, așa că este în mod special un moment bun să începem un nou proiect, pentru că stelele ne susțin competențele necesare în afaceri.

Venus intră în semnul Leului pe 13 iunie

Venus intră în Leu pe 13 iunie, în zi de Lună Nouă, și va rămâne în acest semn până pe 9 iulie, perioadă în care tot ce ține de dragoste va fi amplificat și grandios. Vom avea tendința să ne mândrim cu dragostea noastră și vom fi generoși cu banii noștri. Acest plasament al lui Venus, zeița dragostei și a frumuseții, ne va da multă căldură, expresivitate, extravaganță și mândrie!

Dragostea va fi ca un joc, pentru că Venus în Leu blochează dragostea în faza de început romantic al relațiilor. Avem nevoie mai mare de atenție, recunoaștere, validare, adorație și răsfăț.

Versiunea negativă a acestui plasament este o exprimare exagerată a sentimentelor, doar pentru a face impresie, și extravaganța.

Uranus în semicuadratură cu Neptun pe 16 iunie

Pe 16 iunie, Uranus și Neptun vor forma a treia lor semicuadratură dintr-o serie care a început în august 2017 și care se va întinde până pe 1 mai 2019. Este o perioadă în care simțim o inspirație specială, dar vom fi și  neliniștiți dacă visele pe care ni le-am făcut nu ne vor mai satisface. Atenție la investițiile nerealiste!

Citește și:

Ce spune Tarotul despre săptămâna 11-17 iunie

Luna Nouă din 13 iunie: Este timpul să o luăm de la început!

Revoluționara Uranus, abia intrată în semnul Taurului, răscolește Pământul și agită spiritele în economia mondială!

Google ads