planeteMartie 2018 este o lună mai specială, pentru că, pentru a doua oară în acest an, pe parcursul ei vor avea loc nu una ci două Luni Pline, prima pe data de 2, în semnul Fecioarei, iar cea de-a doua pe 31, în semnul Balanței. În timp ce în primul caz va trebui să facem față tendinței spre perfecționism, în cel de-al doilea trebuie să nu uităm că fără opoziție nu pot avea loc progrese.

Pe 6 martie, atât Mercur cât și Venus vor intra în semnul Berbecului. Mercur în Berbec ne va face să dorim și să luăm decizii rapide, uneori înainte să ne gândim. Venus în Berbec, în schimb, va favoriza flirturile, relațiile de scurtă durată și relațiile fără obligații. De asemenea, acest tranzit favorizează dragostea la prima vedere!

 

 

În afara celor două Luni Pline, luna martie va marca alte două evenimente importante, și anume retragradarea a două planete, Jupiter și Mercur.

 

Jupiter va retrograda în Scorpion din 8 martie până în 10 iulie, iar în această perioadă va trebui să învățăm cum să facem față emoțiilor puternice.

 

Mercur va retrograda la rândul său, în Berbec, începând din 23 martie până în 15 aprilie, perioadă în care am putea cu toții să resimțim tot felul de obstacole și întârzieri în calea comunicării personale, negocierilor și a comunicațiilor de orice fel, inclusiv a călătoriilor. Este posibil să ne lovim de amânări, întârzieri, neînțelegeri și să fim expuși la accidente! Așadar, atenție!

 

Pe 17 martie, de Lună Nouă, va fi timpul să ne preocupăm mai mult de spriritualitate, iar unii dintre noi vom avea nevoie să petrecem mai mult timp singuri, cu gândurile noastre.

 

Soarele intră în semnul Berbecului pe 20 martie, când are loc solstițiul de primăvară, moment în care ziua va fi egală cu noaptea pe tot globul. Este momentul renașterii și al noilor începuturi.

 

Pe 31 martie, Venus va intra în semnul Taurului, propriul său domiciliu, iar pe parcursul acestui tranzit ne vom simți cu toții mai senzuali, mai dornici de confort și de plăceri. De asemenea, oamenii vor avea tendința să formeze relații mai stabile, de lungă durată.