Pasionații fenomenului de lună plină vor avea de ce să fie mulțumiți în ianuarie, perioadă în care vom asista nu la unul ci la două astfel de fenomene astronomice, primul în noaptea dintre 1 și 2 ianuarie, iar al doilea pe data de 31, cazul din urmă marcând și o eclipsă totală de lună, vizibilă pe coasta de vest a Statelor Unite.
Mai mult decât atât, în ambele cazuri va fi vorba despre fenomentul de Super Lună, care se produce atunci când astrul nopții se află la o distanță minimă față de Pământ, iar acesta apare mai mare și mai strălucitor.
Prima lună plină din ianuarie, denumită și Luna Lupului, va ajunge la apogeu în România în noaptea dintre 1 și 2 ianuarie, la ora 4:24, la aproximativ 11 grade în zodia Racului, iar principala sa influență astrologică va proveni din opoziția sa cu planeta Venus. Această configurație scoate în evidență diferențele de dragoste și afecțiune între parteneri.
Denumirea Luna Lupului a fost dată de vechile triburi americane, pentru că haitele se adună în această perioadă și urlă la marginea pădurilor.
O lună plină are loc atunci când Soarele este în opoziție cu Luna, ceea ce aduce la lumină forțe opuse sau polarități din viața oamenilor, cum ar fi serviciul în raport cu viața personală, sau ceea ce aveți nevoie cu adevărat și ceea ce doriți să obțineți. Tensiunile interne și presiunile externe pot provoca conflicte personale și crize care vă pot epuiza. În perioadele de lună plină, căminul, familia și relațiile intime sunt în centrul atenției. Emoțiile și instinctele ating cote maxime în aceste perioade și trebuie să vă folosiți de acest lucru pentru a depăși orice fel de probleme aveți în relațiile voastre.
În cazul lunii pline din 2 ianuarie, aceasta formează un singur aspect dificil, cu Venus, reprezentând o problemă pe care simțiți că trebuie să o rezolvați. Nevoia de afecțiune și dragoste va fi atât de mare încât veți avea tendința să nu țineți seama de consecințe și să vă coborâți standardele doar pentru a nu fi singuri. Așteptările sau nevoile diferite dintre oameni ar putea provoca probleme, iar acest fapt va scoate la lumină tensiunile din relații, care vor fi rezolvate ulterior. Aceeași dinamică poate fi aplicată și în cazul dezacordurilor personale și al conflictelor globale majore.
Configurația astrală a lunii pline din 2 ianuarie oferă însă și soluții.
Luna plină în trigon cu Marte oferă curajul și inițiativa de a face primul pas, de a prelua conducerea. Oamenii vor ști intuitiv ce vor și cum să obțină ceea ce doresc, în special în privința relațiilor. Este momentul potrivit să dați cuiva întâlnire și să acționați așa cum vă dictează instinctul, veți avea mai mult farmec și magnetism personal în situațiile sociale. Luna plină în trigon cu Neptun aduce compasiune, empatie și iertare. Puteți visa la partenerul ideal, dar există și șansa de a-l întâlni cu adevărat. Venus în sextil cu Marte și Neptun vă va face mai atrăgători, mai afectuoși, mai încrezători și mai pasionali. Marte în trigon cu Neptun vă va stimula senzualitatea și creativitatea, în timp ce conjuncția lui Marte cu Jupiter vă va conferi energie, inițiativă și curaj. De asemenea, Jupiter în conjuncție cu Pluto aduce succesul prin intermediul schimbărilor pozitive.
În concluzie, luna plină vă va face mai emotivi și mai sensibili la început de an, aveți șansa de a întâlni o persoană cu totul specială, dar există și riscul ca sentimentele voastre să nu fie împărtășite sau să fie interpretate greșit.