solstitiuSolstițiul de iarnă din 21 decembrie este marcat de o configurație astrologică dificilă, în care, pentru prima oară din 1664, Soarele intră în constelația Capricornului la doar câteva ore după Saturn, cele două planete urmând să fie aliniate.

În emisfera nordică, solstițiul din decembrie este prima zi de iarnă și un moment de reflecție. În emisfera sudică, ziua reprezintă nceputul verii și un moment al exprimării deschise.

Indiferent în care parte a Pământului ne-am afla, solstițiul este legat întotdeauna de planeta Saturn, pentru că Soarele intră în constelația Capricornului, care este guvernată de Saturn.

 

Cu Soarele în Capricorn, trebuie să ne aducem aminte nu doar să ne gândim la anul care se va încheia în curând ci să reducem ritmul și să ne dăm seama unde ne aflăm și dacă am ajuns acolo unde ne-am dorit.

Cum intrarea Soarelui în Capricorn va coincide practic cu intrarea planetei Saturn în semnul Capricornului, o configurație cosmică nemaiîntâlnită în ultimii 350 de ani, ziua de 21 decembrie, cea mai scurtă zi a anului, va fi cea mai întunecată atât la propriu cât și la figurat. Iar toate acestea se vor suprapune cu evoluția încă retrogradă a planetei Mercur, care urmează să se încheie pe 22 decembrie.

Reputatul astrolog și autor Neil Spencer explică faptul că Soarele și planeta Saturn vor fi practic aliniate, fenomen care va avea consecințe destul de neplăcute.

Va trebui să ne luăm un moment de pauză și să analizăm dacă acțiunile noastre corespund cu locul unde dorim să fim. Ar fi de preferat ca pe 21 decembrie să evităm pe cât posibil deciziile importante, pentru că acestea ar putea duce la întârzieri care să își pună amprenta până în ianuarie.

Retrogradarea planetei Mercur, guvernatoarea comunicării și a călătoriilor, se încheie pe data de 22, dar influența sa se va mai face simțită încă două săptămâni, deci până la sfârșitul anului.

Nu uitați, atunci când vă acordați un moment de respiro și vă racordați la lumea voastră interioară, dorințele și opțiunile voastre devin mult mai clare, iar această energie este exact ceea ce aveți nevoie la intrarea într-un nou ciclu.