MarteMarte, planeta acțiunii și a războiului, va traversa semnul împăciuitor al Balanței între 14 septembrie și 30 octombrie, perioadă în care ne vom folosi de farmec și diplomație pentru a ne atinge obiectivele.

Venus tranzitează Scorpionul între 10 septembrie și 7 octombrie

Deși energia planetei este considerată a fi la un nivel minim atunci când se află în Balanță, asta nu înseamnă neapărat că vom fi slabi, ci că modul nostru de acțiune se va schimba, iar atenția noastră se va concentra mai mult pe asigurarea păcii, a echilibrului și comunicării, a armoniei și a frumuseții.

Vom dori mai mult ca de obicei să asigurăm o atmosferă plăcută în jurul nostru, să ne înconjurăm de lucruri frumoase, iar creativitatea va fi în creștere.

Cu Marte în Balanță, forța se va întâlni cu grația și inovația cu arta, iar rezultatul va fi unul mai mult decât plăcut.

Pentru că vom vedea mai multe aspecte ale unei probleme, am putea deveni indeciși față de modul în care ar trebui să ne purtăm sau să acționăm, ceea ce ar putea deveni uneori cam enervant.

Nu vom dori să părem răi, să fim aceia care iau decizii care îi deranjează pe alții, preferând în schimb să fim diplomați și să ne folosim de puterea argumentelor.

Stilul nostru de acțiune va deveni unul indirect și vom fi înclinați să ne implicăm în dezbateri pro și contra. Partea negativă a acestei perioade va fi o atitudine pasiv-agresivă.

Influența tranzitului lui Marte în Balanță pentru toate semnele zodiacale

Berbec

Veți avea nevoie de relații armonioase, veți fi capabili să faceți compromisuri de dragul păcii exterioare și interioare.

Taur

Veți avea abilitate în discuțiile și negocierile profesionale și veți găsi soluții amiabile. Creativitatea din activitățile de zi cu zi va fi în creștere.

Gemeni

Relații romantice plăcute și posibile flirturi. Comunicarea cu persoana iubită sau cu copiii va decurge fără probleme. Puneți la cale proiecte noi, artistice, creative.

Rac

Vă preocupați de înfrumusețarea mediului în care locuiți. Posibile renovări sau achiziții de obiecte decorative. Atmosferă plăcută în familie,primiți prietenii în vizite.

Leu

Comunicare armonioasă, cu rudele sau cu persoane din anturajul apropiat. Relații sociale echilibrate. Schimburile de idei și mesajele vor decurge fără probleme.

Fecioară

Un tranzit ceva cam dificil pentru cei care doresc să obțină resurse materiale, din cauza nehotărârii. Veți avea și tendința de a cheltui pe obiecte frumoase sau bijuterii au să vă asumați riscuri financiare.

Balanță

Blândețe, toleranță, bunăvoință și diplomație sunt câteva caracteristici ale perioadei următoare pentru Balanțe. Veți obține ceea ce doriți prin intermediul diplomației, agresivitatea va trece pe planul al doilea.

Scorpion

O perioadă în care veți deveni cam retrași, atenția voastră se va orienta spre viața sufletească. Posibile secrete, ascunzișuri, abordările voastre vor deveni indirecte.

Săgetător

Relațiile sociale, activitățile de grup și cele care au loc în cadrul unor asociații sau organizații se vor intensifica. Veți acționa ca mediatori pentru ca lucrurile să progreseze în direcția bună.

Capricorn

Scoateți la iveală diplomația, calitățile voastre de negociatori, puterea voastră de convingere vor fi apreciate în carieră și la nivel social. Este posibil ca astfel să vă atingeți obiectivele, să fiți apreciați ca șefi sau ca simpli angajați.

Vărsător

Acest tranzit este favorabil activităților educaționale, justiției, relațiilor cu autoritățile. Vă interesează în mod special luarea unor decizii juste, echilibrate, bazate pe principii.

Pești

În relațiile intime veți dori o atmosferă calmă, plăcută, fără conflicte. În acest scop veți fi dispuși să faceți compromisuri, să lăsați de la voi. Puterea voastră va veni prin intermediul altora.

Venus tranzitează Scorpionul între 10 septembrie și 7 octombrie

Mercur tranzitează Balanța între 30 august-5 noiembrie

Luna septembrie are energia proaspătă a numărului universal 5