Saturn a intrat în semnul Capricornului în 19 decembrie 2017 și va rămâne acolo până în 21 martie 2020, urmând să își încheie tranzitul în acest semn din 1 iulie până în 17 decembrie 2020. Saturn are nevoie de 28-29 de ani pentru a efectua un ciclu complet, astfel că petrece aproximativ doi ani și jumătate în fiecare semn zodiacal.
Ultima oară când Saturn s-a aflat în Capricorn a fost în 13 februarie-10 iunie 1988, iar apoi din 12 noiembrie 1988-5 februarie 1991. Următoarea dată când Saturn se va afla în Capricorn va fi din 24 ianuarie 2047 până în 10 iulie 2047, iar apoi din 22 octombrie 2047 până în ianuarie 2050.
Aflat în Capricorn, semnul pe care îl guvernează, Saturn este demn și funcționează bine. Este timpul și va privi cu ochi critici acele decizii de carieră care nu reflectă eul vostru autentic.
Capricornul este un semn care dorește să fie respectat și la fel se întâmplă și în cazul planetei Saturn. Cu Saturn în Capricorn oamenii vor munci din greu pentru a câștiga acest respect. Astfel, cei care vor face eforturile necesare vor fi respectați, la fel ca și bătrânii care merită acest lucru. În această perioadă nu vor exista soluții ușoare, scurtăturile nu vor fi favorizate, recompensele vor fi obținute doar prin muncă.
Saturn cere simplitate, realism și adevăr, acolo unde tranzitează harta astrologică, va dezvălui zonele vulnerabile, care trebuie întărite. Această planetă nu se grăbește, așa că, dacă veți avea răbdare, veți ajunge la o bază solidă, echilibrată. Sub influența lui Saturn va exista și o dorință mai mare de control, iar unii dintre voi ar putea încerca să controleze viețile celor din jur, dar acest drum va fi unul dificil. Ideal ar fi să înțelegeți că fiecare trebuie să fie propriul său stăpân.
Aflată în semnul propriu, Saturn nu caută aprobarea celorlalți și are ultimul cuvânt. Obiectivul în această perioadă este de a crea sau restaura ordinea, se vor pune bazele unor structuri de lungă durată, iar plăcerile și grijile imediate vor fi lăsate deoparte. Atât Capricornul cât și planeta Saturn nu agreează risipa și vor cere mai puțină frivolitate.
Capricornul preferă calitatea și nu cantitatea, simplitatea și nu haosul, iată de ce ambiția va fi mai conturată în această perioadă. Veți dori să vă atingeți obiectivele și veți face eforturi mari în acest sens.
La serviciu și în afaceri vor avea succes specialiștii, este timpul să faceți lucrurile bine. Cele mai populare vor fi lucrurile de calitate, dar veți fi atenți și la cheltuieli. În privința relațiilor personale, vor fi prețuite mai mult corectitudinea, respectul și tradițiile.