MarteMarte va retrograda între  9 septembrie-13 noiembrie, perioadă în care vom simți o încetinire generală a activităților, un nivel scăzut al ambiției de a face ceva, precum și un o atracție sexuală mai scăzută.

Saturn retrogradă a revenit în Capricorn pentru tot restul anului

În următoarele luni am putea simți că lucrurile stagnează, de parcă au ajuns într-un punct mort, și va trebui să facem eforturi să ne păstrăm poziția la care am ajuns prin eforturile din ultimele luni.

Marte guvernează trăsăturile masculine, cum ar fi agresivitatea, sexul, acțiunea și dorința. Când planeta războinică retrogradează, aceste domenii ale vieții vor deveni mai vulnerabile. Interesul pentru sex va fi mai scăzut. La locul de muncă vom avea impresia că nu se mică nimic și de câte ori vom încercă să înaintăm entuziasmul in inițial va scădea.

Perioada în care Marte se află în retrogradare poate fi foarte frustrantă și, pentru că în acest an retrogradarea are loc în Berbec, semn guvernat de această planetă, senzația de blocare va fi mai accentuată. Persoanele pentru care Berbecul are un rol important în harta natală vom simți din plin această stare.

Cum putem folosi retrogradarea lui Marte în avantajul nostru

Semnele guvernate de Marte, atât Berbecul cât și Scorpionul (Scorpionul este guvernat și de Pluton) iubesc să fie pe primul loc, dar Berbecul în mod special este recunoscut pentru ieirile temperamentale. În timpul retrogradării lui Marte încercați să vă îndreptați atenția spre persoana proprie. Nu uitați că certurile nu sunt productive în această perioadă.

Un alt sfat este să organizarea și planificarea cât mai riguroasă, pentru a fi pregătiți pentru momentul când lucrurile se vor debloca.

Faceți apel la partea voastră venusiană, nu uitați că fiecare dintre noi avem o parte masculină, reprezentată de Marte, și una feminină, reprezentată de Venus. Deci dacă lucrurile stagnează, profitați de situație pentru a vă relaxa cu activități relaxante, care vă pot da o stare de bine: faceți o baie, gătiți, citiți o carte sau vizionați un film. Folosiți perioada de retrogradare pentru a reanaliza domeniile din viața voastră guvernate de Marte.

Dacă în perioada retrogradării lui Marte începeți să puneți sub semnul întrebării o relație, un loc de muncă, apartenența la un grup sau la o organizație, nu luați decizii majore până cân planeta nu va reveni în mers direct. În schimb, folosiți această perioadă pentru a reflecta și a lua măsuri după încheierea retrogradării.

Perioada de retrogradare se va încheia pe 13 noiembrie, dar energia lui Marte va reveni la un  nivel optim abia pe 2 ianuarie 2021, la 28,08 grade în Berbec.

Influența retrogradării lui Marte pentru fiecare semn zodiacal:

Berbec

O încetinire generală a energie vitale. Este momentul să luați o pauză, să vă relaxați. Nu are rost să forțați lucrurile.

Taur

Veți simți nevoia să vă retrageți pentru o periodă sau veți fi obligați să luați o pauză. Retrogradarea lui Marte are loc pentru Tauri în casa a 12-a, care guvernează spitalele, azilele, închisorile, toate locurile retrase. Va fi momentul reevaluărilor și al introspecției spirituale. Posibile conflicte cu autoritățile.

Gemeni

Veți remarca o încetinire a vieții sociale, nu veți mai avea chef de întâlnirile obișnuite cu prietenii. Este posibil să apară și unele conflicte.

Rac

Activitățile profesionale vor intra într-o perioadă de stagnare, parcă nimic nu va merge. Dacă se va întâmpla acest lucru ocupați-vă în schimb de pregătirea unor proiecte pentru perioada în care Marte va reveni în mers direct.

Leu

Crește interesul pentru latura spirituală a vieții. Pot apărea întârzieri sau amânări în procese, proiecte educaționale și călătorii în străinătate sau în relațiile cu străinătatea.

Fecioara

Interesul pentru viața amoroasă va fi în scădere. Pot apărea întârzieri legate de acte pentru moșteniri, credite, contracte privind banii partenerilor.

Balanța

Posibile probleme, conflicte în căsătorie sau orice fel de relații parteneriate, sau senazația că lucrurile nu evoluează în direcția așteptată sau dorită

Scorpion

Pentru voi această retrogradare va influența activitățile curente și cele de serviciu, unde lucrurile vor progresa mai lent decât vă doriți voi, ceea ce vă va da o senzație de frustrare, de nerăbdare. Pregătiți lucrurile pentru momentul în care Marte va reveni în mers normal și evitați conflictele.

Săgetător

În dragoste veți simți că lucrurile tărăgănează, iar interesul și atracția vor fi în scădere. Activitățile fizice vor fi și ele mai puține, nivelul de energie va fi mai scăzut. Distracțiile vor lua mai mult forma relaxării, trebuie să evitați situațiile stresante.

Capricorn

Un nivel mai scăzut al energiei și al interesului față de problemele legate de familie, părinți și proprietățile familiei. Va apărea o senzație de saturație și o dorință de a uita pentru o vreme de probleme și de responsabilități.

Vărsător

Relațiile publice și cele sociale, toate formele de comunicare vor fi afectate de mersul retrograd al lui Marte. Fie vor avea loc întârzieri i amânări, fie vor apărea neînțelegeri și conflicte.

Pești

Retrogradarea lui Marte poate aduce probleme în sectorul financiar, cu amânări, blocaje, întârzieri. Pot fi luate decizii impulsive sau riscante în domeniul financiar. Este de preferat să așteptați până când energia lui Marte se va normaliza.

Saturn retrogradă a revenit în Capricorn pentru tot restul anului

Uranus retrogradează între 15 august 2020 și 14 ianuarie 2021, în semnul Taurului

Google ads