Jupiter in CapricornJupiter va tranzita Capricornul din 3 decembrie 2019 până pe 18 decembrie 2020, energia acestui semn urmând să devină mai pregnantă în viețile noastre, ceea ce înseamnă că vom avea o viziune mai clară despre modul în care putem dobândi prosperitate, statut social și securitate materială, atât la nivel personal cât și global.

Vom căuta cele mai bune soluții pentru organizarea vieții personale și a societății în general și vom dori responsabilizarea activităților publice, precum și o moralitate mai mare a celor aflați la putere și a legilor care ne guvernează.

 Capricornul este un semn de Pământ, care are o legătură strânsă cu lumea fizică și materială, cu structurile și organizarea de care avem nevoie pentru a ne asigura bunăstarea. Simbolul Capricornului, capra de munte, este o imagine vie a ambiției, siguranței și rezistenței a caracterului acestui semn.

Este un semn ambițios, care dorește să ajungă în vârf oricât e greu ar fi și reușește să facă acest lucru cu precauție, organizare și spirit practic.

Capricornul este și imaginea tatălui, cel care susține familia, iar la nivel general îi reprezintă pe cei bătrâni și înțelepți care, datorită maturității și înțelepciunii acumulate prin experiență își guvernează comunitățile.

Jupiter este planeta expansiunii, progreselor și opotunităților, așa că tranzitul său prin semnul Capricornului arată că trebuie să ne extindem orizonturile prin metode responsabile, preactice, pentru a investi în viitor. Jupiter este și planeta norocului, așa că pot apărea oportunități de extindere care să ne facă să ne simțim împliniți.

Va fi o perioadă în care vom pune în practică planuri majore pentru viitorul nostru, poate ne vom spori resursele, cariera, vom obține o promovare sau un statut social mai bun, sau vom începe un proiect de afacere. În următorul an este posibil să dobândim competențe noi, să adoptăm proceduri sau structuri noi, pentru a ne îmbunătăți activitatea.

Am putea acumula bunuri sau o nouă sursă de venit, pentru a urca pe scara socială. Este posibil să ne asumăm responsabilități noi sau să facem o investiție în ceva important sau sigur. Va fi și o perioadă în care vom culege roadele muncii grele din trecut, așa că succesul va veni din orice muncă grea pe care am făcut-o.

Și în viața personală vom prefera relațiile sigure, de perspectivă, legăturile superficiale, pasagere, nu vor fi pe gustul nostru. Dragostea va fi demostrată mai mult prin fapte, decât prin vorbe și gesturi grandioase.

Tranzitul de un an de zile al lui Jupter prin semnul Capricornului va fi benefic celor maturi, indiferent de vârstă, celor care au învățat din experiență și care și-au folosit înțelepciunea dobândită pentru a-și îmbunătăți viața.