Neptun2 320x200Neptun va evolua în retrogradare în perioada 21 iunie – 27 noiembrie, în Pești. Pe termen scurt, în următoarea săptămână, această schimbare de curs va complica într-un fel lucrurile, ideile și gândirea noastră nu vor fi prea clare, la fel și problemele sau situațiile cu care ne vom confrunta.

Cu toate acestea, mișcarea retrogradă a lui Neptun va reprezenta pe termen lung o oportunitate de descoperire personală, chiar dacă unele activități sau  proiecte vor rămâne în așteptare din cauza indeciziei noastre. Este posibil și să ne simțim dezamăgiți în anumite privințe, dar acest lucru s-ar putea să ne conducă până la urmă pe o direcție nouă.

Luna plina1 320x200Luna plină care are loc pe 17 iunie, în Săgetător, poate fi cea mai importantă fază lunară din acest an deoarece are loc aproape concomitent cu două aspecte planetare majore ale acestui an, o cuadratură între Jupiter și Neptun și un sextil între Saturn și Neptun.

Un alt factor important este faptul că este ultima fază lunară a actualului ciclu de eclipsă, care a început pe 5 ianuarie, cu eclipsa solară. Așa că această Lună plină ne oferă șansa ca visele noastre să devină realitate.

venus in geminiVenus va tranzita semnul Gemenilor în perioada 8 iunie-3 iulie și  ne va face mai curioși și mai prietenoși, dar și destul de capricioși.

În viața noastră romantică și socială vom fi motivați mai ales de curiozitate și vom căuta varietatea. Vom fi activi, energici și amuzanți, dar din punct de vedere emoționali vom fi ceva mai distanți, vom evita să ne implicăm prea mult pe plan sentimental.

Conversațiile vor juca un rol important în flirturi și în relațiile de dragoste, pentru că  vom fi  interesați mai mult de comunicarea la nivel mental.

Mercur in RacMercur va tranzita semnul Racului între 4-26 iunie, iar nevoia noastră de informație va trece de la cantitate la calitate.

Cu alte cuvinte, vom gândi, vom vorbi și vom analiza informațiile pe care le primim la un nivel mai profund și mai instinctual, pentru că vom lăsa în urmă superficialitatea Gemenilor.

Vom fi mai puțin interesați de evenimentele care au loc la nivel global și vom acorda mai multă atenție celor care ne afectează pe noi și pe cei apropiați nouă. Gândurile ne vor fi influențate mai mult de emoții, așa că va fi mai dificil să fim obiectivi.

Luna Noua 320x200 2Luna Nouă care are loc pe 3 iunie, în semnul Gemenilor, ne încurajează să spunem adevărul și să ne exprimăm adevarată personalitate și adevăratele sentimente. În plus, vom fi motivați să luăm inițiativa într-un anumit domeniu al vieții noastre, care are o importanță deosebită.

Ce spune Tarotul despre luna iunie

Mercur in GemeniMercur va tranzita semnul Gemenilor din 21 mai până pe 4 iunie. Mercur se simte acasă la el în Gemeni, unul dintre semnele pe care le guvernează.

În afară de faptul că vom fi cumunicativi, curioși și sociabili, vom avea tendința de a dobânzi cunoștințe superficiale din mai multe domenii în același timp, în loc de a aprofunda un singur subiect.

Vom avea abilitatea să ne susținem punctele de vedere și să întoarcem discuțiile în avantajul nostru. Ne vor plăcea jocurile de cuvinte, vom avea o capacitate mai mare de negociere, dar atenția va fi mai scăzută și ne vom lăsa distrași destul de ușor.

gemini 320x200Soarele va tranzita semnul Gemenilor în perioada 21 mai – 21 iunie, când vom fi motivați de dorința de cunoaștere și de diversitate.

Sub influența Gemenilor, vom fi comunicativi, deschiși  și mereu curioși. Vom avea tendința de a ne epuiza energia din cauza curiozității prea mari și a cunoașterii unui număr prea mare de opțiuni.

Vom fi deschiși, flexibili și fermecători în societate, dar și influențabili și mai puțin serioși în angajamentele pe care ni le vom asuma.

Luna 320x200Luna Plină din  noaptea de 18 spre 19 mai va avea loc în semnul Scorpionului, această poziție fiind considerată în  mod tradițional ca având un puternic efect transformator pentru viețile noastre. Asta pentru că Scorpionul guvernează moartea, renașterea și transformarea spirituală.

Marte in RacMarte va tranzita semnul Racului în intervalul 15 mai-1 iulie, iar în această perioadă ne vom urmări obiectivele și interesele cu ardoare, dar fără vioiciunea conferită în ultimele săptămâni de întreprinzătorul Gemeni.

Vom evita abordările directe în acțiunile pe care le vom începe, iar dispoziția noastră va deveni mai oscilantă, influențată de dispoziția noastră de moment.

Agresivitatea va fi înlocuită de o atitudine mai defensivă și mai conciliantă și vom avea tendința să facem lucruri mai mult după toanele pe care le vom avea.

Venus in TaurVenus, planeta senzualității naturale, va tranzita Taurul în perioada 15 mai-8 iunie. Sub influența lui Venus, care este și foarte posesivă, vom căuta siguranța și valorile durabile.

Taurul, care este guvernat de Venus, apreciază gusturile și senzațiile oferite de cele cinci simțuri și are un apetit puternic pentru tot ceea ce îi oferă plăcere. În aceste condiții, exprimarea fizică a dragostei  va trece pe primul loc.

Partea negativă a acestui tranzit va fi posesivitatea exagerată și tratarea partenerilor noștri ca și cum ne-ar aparține.

Pe plan financiar, Venus în Taur este în căutarea lucrurilor de calitate, practice și durabile.

Mercur in TaurMercur va tranzita semnul Taurului în perioada 6-21 mai, astfel că gândirea noastră va deveni mai practică și mai stabilă.

Bunul simț va avea întâietate față de atitudinile exagerate, iar modul noastru de comunicare va fi dictat de rațiune.

Ne vom limita la medodele cunoscute, testate, în loc să căutăm unele noi. Pe parcursul acestui ciclu, concentrarea pe câte un singur lucru ne va simplifa viața, dar trebuie să avem grijă să  nu devenim prea conservatori sau rigizi în gândurile și atitudinea noastră.