nr 4Anul 2018 este dominat de numărul 2, dar fiecare dintre noi are un număr personal al anului. Pentru calcularea acestui număr, pur și simplu adunați data și luna nașterii cu numărul 2. Toate numerele se reduc apoi la un număr format dintr-o singură cifră, de la 1 la 9. Astfel, 10 devine 1, 12 devine 3, 25 devine 7.

Anul personal 1

                Este momentul să vă clarificați obiectivele și să acționați. Ați putea începe o nouă afacere, care să va aducă beneficii mari în viitor. Cei care sunt angajați vor fi promovați, vor fi onorați și recompensați pentru munca lor. Nu ezitați să solicitați ajutorul superiorilor, atunci când veți avea nevoie. Norocul ar putea să vă facă mai vanitoși și din acest motiv nepopulari în rândul prietenilor și asociaților.

Obstacolele și problemele din trecut se vor reduce sau vor dispărea. Veți începe să vă simțiți norocoși și mai puțin stresați. Dacă anii voștri de naștere sunt 1,2, 4, 6, 7, 8, acest an este potrivit pentru căsătorie. Majoritatea problemelor și dezamăgirilor vor trece, deschizând calea unor noi provocări. Este o perioadă foarte bună, de care trebuie să profitați pe deplin.

Anul personal 2

Sentimentele vor pluti în aer și v-ați putea îndrăgosti. Este un an al planificărilor, care ar putea aduce progrese lente. Există posibilități pentru stabilirea de contacte și relații cu străinii, care v-ar putea duce în străinătate, există perspective pentru parteneriate prospere. Influența voastră socială va crește, ați putea primi recunoașterea pe care v-o doriți. Orice tip de agresiune s-ar putea însă întoarce împotriva voastră și ați putea pierde sprijinul prietenilor. Este un an bun pentru artiști, medici, agricultori, designeri și organizatori. Este un an bun pentru căsătorie pentru cei născuți în anii 5,7,8 și 9.

Anul personal 3

Anul personal 3 este guvernat de Jupiter, iar acest an este destinat succesului și realizărilor. Sub influența lui Jupiter, veți acumula cunoștințe și înțelepciune, vă veți face prieteni și veți finaliza munca începută. Este un an în care vă puteți exprima și face cunoscută vocea. Va fi un sentiment al fericirii, optimismului și al progresului. Sunteți înclinat să vă trăiți viața din plin, chiar dacă mai târziu veți suporta consecințele. Acest an ajută în special persoanele care trăiesc de pe urma cunoștințelor pe care le dețin. În acest an trebuie să fiți precauți în privința problemelor legale. Nu trebuie să aveți încredere orbește în oricine și trebuie să citiți cu atenție documentele pe care le semnați. Sunteți înclinați să vă epuizați energia și să vă asumați prea multe sarcini în același timp. Pentru căsătorie sunt favorizați cei născuți în anii 3, 6 și 9.

Anul personal 4

Este un an al muncii grele și al disciplinei. Mulți dintre voi veți simți că este un an frustrant, în care trebuie să faceți eforturi considerabile, dar nu veți obține rezultate dramatice. Este momentul să deveniți organizați, să fiți pragmatici și să puneți bazele unui viitor sigur. Trebuie să fiți raționali cu orice preț. Acest an vă va aduce succesul, dar cu dificultate. Uranus va aduce în schimb surprize plăcute, cu multe incidente norocoase, din care puteți profita de oportunități. Trebuie să aveți grijă de sănătate și dietă, pentru că rezistența fizică este scăzută, iar mulți ați putea deveni sensibili la anumite alimente. Anul este favorabil celor care lucrează în imobiliare, construcții și materiale de construcții, politicienilor, organizatorilor, cercetătorilor și profesioniștilor din IT. Pentru căsătorie vor fi norocoși cei născuți în anii 1,4 și 7.

Anul personal 5

Multe dintre obstacolele și restricțiile din anii precedenți par să fie lăsate în urmă, pentru a face loc unor noi oportunități și aventuri. Vor fi ocazii pentru auto-dezvoltare, ați putea obține un nou loc de muncă sau vă veți înscrie la cursuri. De asemenea, v-ați putea schimba locuința. Vă veți face prieteni noi, iar activitățle sociale se vor înmulți. Ați putea încerca să faceți mai multe lucruri în același timp, iar energia voastră ar putea fi împrăștiată în toate direcțiile, fără să vă puteți concentra asupra detaliilor. Acest an este bun în special pentru profesioniștii din media și comunicații, profesorilor, scritorilor și actorilor. Pentru căsătorie sunt favorizați cei născuți în anii 1, 4 sau 7.

Anul personal 6

Dacă sunteți în căutarea sufletului peereche, este foarte probabil să vă căsătoriți sau să vă logodiți în acest an armonios. Ar trebui să vă așteptați la un an foarte bun în tot ceea ce înseamnă relațiile de familie și cele romantice și vă veți simți mult mai relaxați. Cei care nu sunt angajați ar putea primi un loc de muncă, iar cei care lucrează deja vor obține o creștere de salariu. Este un an în care va trebui să vă ajustați viața sau să faceți sacrificii pentru familie și prietenii apropiați. Nu este un an al marilor realizări, ci o perioadă a ajustărilor și finalizării proiectelor deja începute. Este important să acceptați un ritm mai lent și să vă asigurați că vă bucurați de pacea și armonia aduse de anul personal 6. Acest an este bun pentru căsătorie pentru cei născuți în anii 2, 3, 6, 8 sau 9.

Anul personal 7

Ați putea simți nevoia să vă urmăriți propriile interese, să călătoriți, să urmați cursuri de educație superioară sau să găsiți o cale de a scăpa de presiunea afacerilor și să petreceți mai mult timp pentru autoanaliză și meditație. Fiți prevăzători față de neînțelegerile și situațiile dificile de la serviciu sau în afaceri și nu vă asumați riscuri. Este o perioadă de așteptare, pentru a reflecta asupra trecutului și a planurilor de viitor. Viața va evolua lent, iar cele mai bune activități pentru acest an vor fi studiul, scrisul, specializarea, trezirea spirituală, fiind accentuată capacitatea de analiză și de integrare a gândurilor. Au șanse de căsătorie persoanele născute în anii 1,3, 4, 5 sau 9.

Anul personal 8

După un an 2017 foarte lent și introspectiv, acest an aduce câștiguri materiale, îndeplinirea ambițiilor, acțiune și succes. Veți progresa sub toate aspectele vieții, în special în problemele legate de carieră și bani. Este un an bun pentru a cumpăra o locuință, a găsi un loc de muncă sau a pune în practică un plan de afaceri, dar nu este bun pentru speculații. Pe de altă parte ar putea avea loc întârzieri și ați putea deveni frustrați. Sunteți dominați de șefi și v-ați putea simți supuși unor presiuni intense. Trebuie să aveți grijă de sănătate și să vă protejați de stres, anxietate, griji și mânie. Dacă vreți să vă căsătoriți, sunteți favorizați dacă v-ați născut în anii 5, 7, 8 sau 9.

Anul personal 9

În acest an ar trebui să fie finalizate multe proiecte aflate în lucru și veți avea tendința să creați condițiile pentru începutul unui nou ciclu de nouă ani. Ați putea să vă simțiți inconfortabil, în special dacă nu veți putea accepta schimbările. V-ați putea simți neliniștiți, pentru că multe lucruri care vă interesau ar putea fi înlocuite de unele noi. Ar putea fi agresiune și descurajare în atitudinea voastră. Ar putea fi o luptă cu destinul, dar rezultatul va fi în favoarea voastră. Veți avea o atitudine mai deschisă, mai candidă și mai francă decât în trecut. Ați putea beneficia de favoruri și de câștiguri financiare provenite din moșteniri sau din câștiguri la loterie. Pentru căsătorie vor fi favorizați cei născuți în anii 3, 5 sau 6.