Limbajul universal al florilor depășește orice fel de barieră culturală, interpretări sau semnificații. Folosirea simbolică a florilor în Feng Shui se bazează pe sentimentul universal că florile evocă tuturor oamenilor un sentiment al frumuseții, grației și o senzualitate delicată.
Florile naturale sunt întotdeauna prima opțiune pentru o locuință, pentru că aduc o energie vindecătoare puternică, dar imaginile florale satinate, de calitate, sunt și ele folosite deseori în Feng Shui.
Pe lângă energia frumuseții și a grației, florile aduc noroc, numeroase binecuvântări și o energie (Chi) de calitate. În Feng Shui este acordată o mare atenție culorilor, numărului și simbolisticii anumitor flori.
Iată câteva descrieri ale celor mai populare simboluri de flori utilizate în aplicații Feng Shui:
Bujorul
Bujorul este una dintre cele mai senzuale flori, cu un parfum extraordinar și care a fost folosit de mult timp în Feng Shui ca remediu pentru dragoste și romantism. Cu toate că este considerat o metaforă a frumuseții feminine, unii maeștri Feng Shui nu recomandă imaginea bujorului în dormitorul unui cuplu mai vechi pentru a preveni relațiile bărbatului cu femei mai tinere.
Lutusul
Floarea de lotus simpolizează perfecțiunea, puritatea sa nu este întinată de mâlul din care provine. În medicina chineză, fiecare parte a florii de lotus, de la rădăcină la petale, are proprietăți medicale, ceea ce face ca simbolul acesteia în Feng Shui să fie foarte puternic pentru un cămin sănătos și armonios.
Florile de cireș
Florile de cireș, ca și cele de măr, sânger., piersică sau alți arbori asemănători, au fost folosite întotdeauna pentru a aduce energia noilor începuturi, o senzație de prospețime și inocență. Cel mai adesea este folosită imaginea florilor de cireș ca remediu pentru dragoste și căsătorie, dar și pentru sănătate.
Orhideea
Această floare frumoasă este de mult timp considerată în Feng Shui un simbol clasic al fertilității. Orhideea aduce și energia unei simetrii naturale neatinse, așa că a devenit și simbolul căutării perfecțiunii în orice domeniu al vieții noastre. Abundența, perfecțiunea, creșterea spirituală, frumusețea și puritatea, cu toate aceste atribute atașate nu este de mirare cât de populară a devenit această plantă.
Narcisa
În cultura chineză se crede că energia structurată a florii de narcisă simbolizează înflorirea caracterului, talentului și calităților unei persoane. Narcisa, mai ales cea de culoare albă, este folosită deseori în Feng Shui ca remediu pentru carieră, considerându-se că susține recompensarea corectă a muncii.
Crizantema
În Feng Shui crizantema simbolizează o viață ușoară și echilibrată. În același timp, se crede că floarea de crizantemă are o puternică energie yang, așa că este utilizată pentru a atrage norocul în locuință.
Indiferent dacă sunt flori proaspete sau imagini ale acestora în locuință, folosirea florilor ca remediu Feng Shui creează o energie pozitivă îm locuință!