Ziua de duminică, 18 martie, aduce cu ea un sentiment al fricii și al nesiguranței. Cartea poate simboliza părăsirea și privațiunile, dar de multe ori este vorba doar despre propriile noastre temeri de pierderi materiale sau sentimentale și nu despre un pericol real.
Este vorba de sentimentele de nesiguranță normale în orice proces evolutiv. Poate că sâmbătă unii dintre noi au luat niște hotărâri iar acum, după ce au avut timp mai mult să se gândească, se lasă dominați de temeri.
În viața profesională, Cinci de Monede ne spune că ne facem griji prea mari, legate de perspectivele unor proiecte sau de siguranța locului de muncă.
În viața sentimentală, cartea arată un sentiment al părăsirii, al dezamăgirii, dar aceste trăiri vor duce probabil la o fază de metamorfoze profunde. Chiar dacă Cinci de Monede poate anunța tensiuni sau o criză într-o relație, asta nu înseamnă neapărat o despărțire, ci posibilitatea de a ajunge la o legătură mai profundă cu partenerul.