Berbec
Pajul de Spade
Berbecii trebuie să aibă grijă în această săptămână la modul în care comunică, atât cu proprii copii cât și în relațiile lor de dragoste.
Odată cu intrarea lui Mercur în retrogradare, mai pot apărea neînțelegeri sau întârzieri în domenii legate de educație sau activități sportive.
Eclipsa totală de Lună va avea loc în casa a XI-a a Berbecilor și va amplifica emoțiile și tensiunile în relațiile cu prietenii. Pot apărea probleme, tensiuni sau conflicte legate de sentimentul de libertate personală sau din cauza neîncrederii în forțele proprii.
Taur
Cinci de Bâte
Atenția Taurilor se va îndrepta către relațiile cu părinții, iar intrarea lui Mercur în retrogradare ar putea aduce neînțelegeri sau interpretarea greșită a unor cuvinte.
În privința problemelor sau proiectelor legate de proprietăți agricole sau imobiliare pot apărea întârzieri sau amânări ale unor drumuri.
O săptămână tensionată vor avea Taurii în privința carierei, unde emoțiile, relațiile și conflictele vor fi amplificate de eclipsa totală de Lună din 27 iulie.
Gemeni
Dreptatea
Intrarea lui Mercur în retrogradare va afecta comunicarea Gemenilor cu rudele, vecinii sau colaboratorii. Pot apărea întârzieri sau amânări ale unor deplasări pe distanțe scurte.
Probleme sau neînțelegeri pot apărea și în cazul unor documente scrise sau ale unor contracte, așa că ar fi mai bine, dacă este posibil, ca acestea să fie amânate până la revenirea lui Mercur în mers direct, din 18 august.
Eclipsa totală de Lună va afecta casa a IX-a a Gemenilor și va amplifica emoțiile, percepțiile, tensiunile și reacțiile în domeniul justiției sau cel al educației superioare. De asemenea, va amplificat interesul pentru spiritualitate sau misticism.
Rac
Doi de Spade
Mercur în retrogradare va întârzia câștigurile și ar putea duce la amânarea unor proiecte, dar acesta poate fi un lucru bun pentru că veți avea posibilitatea să vă reanalizați planurile, să le regândiți și să le îmbunătățiți. De asemenea, vă veți concentra în această săptămână pe problemele legate de serviciu sau de afaceri.
Eclipsa totală de lună din 27 iulie va avea loc în Casa a VIII-a a Racilor. Emoțiile și temerile vor fi legate de obligații financiare, datorii, polițe de asigurare sau moșteniri neașteptate și testamente.
Leu
Șapte de Bâte
Leii vor fi în conflict în această săptămână cu propriul lor eu și s-ar putea să nu reușească să se exprime și să se facă înțeleși așa cum și-ar dori. S-ar putea să se afle în situația în care să dorească să explice ceva interlocutorilor lor, iar aceștia să înțeleagă altceva.
Eclipsa totală de Lună din 27 iulie va avea loc în Casa a VII-a a Leilor, care reprezintă relațiile lor de parteneriat. Astfel, relațiile Leilor, fie că este vorba de relațiile lor intime, de prietenie sau de afaceri, vor fi mai emoționale ca de obicei și pot apărea tensiuni sau izbucniri nervoase, impulsive.
Fecioară
Spânzuratul
Cu Mercur care intră în retrogradare, Fecioarele vor avea sentimentul că tot așteaptă să se întâmple ceva care nu se mai întâmplă. Evenimentele se vor restructura și vor evolua discret, oarecum în spatele scenei, iar cea mai bună abordare va fi să se folosească de intuiție.
Eclipsa totală de Lună va influența Casa a VI-a a Fecioarelor, care reprezintă relațiile de serviciu. Munca de zi cu zi, domenii care vor fi marcate de o emotivitate crescută, fiind posibilă și producerea unor conflicte neașteptate. De aemenea, Fecioarele s-ar putea să se îngrijoreze în acest zile în legătură cu problemele de sănătate, mai mult decât în mod normal.
Balanță
Pustnicul
În această săptămână va avea loc o încetinire, o temperare a activităților sociale. Cu Mercur care va intra în retrogradare pe 26 iulie, pot avea loc amânări sau întârzieri ale unor întâlniri cu prietenii sau colaboratorii.
Va o perioadă de analiză și de reconsiderare a relațiilor personale, nu una a acțiunii, așa că distracțiile vor trece pe planul al doilea.
De asemenea, în relațiile cu copiii sau în relațiile de dragoste emotivitatea va fi crescută, iar Balanțele trebuie să aibă grijă să nu se lase atrase în conflucte spontane, pe care le vor regreta în cel mai scurt timp.
Scorpion
Șapte de Monede
Pentru Scorpioni va urma o perioadă mai lentă în domeniul carierei, în care pot avea loc amânări ale unor proiecte. Comunicațiile vor avea loc mai greu decât în mod normal, iar semnarea actelor, a documentelor sau contractelor poate suferi întârzieri. Ar trebui să profitați de această perioadă pentru a lua o pauză, poate să plecați în concediu și să vă încărcați bateriile.
Eclipsa de Luna din 27 iulie se va produce în Casa a VII-a, a parteneriatelor, așa că vă puteți aștepta la o perioadă mai tensionată în căsătorie, sau în relațiile de colaborare.
Săgetător
Cavalerul de Spade
O perioadă mai calmă, în care veți avea posibilitatea să reanalizați unele planuri legate de călătorii în străinătate. Dacă lucrați în justiție sau aveți în derulare procese vă veți regândi poate strategiile sau veți avea parte de amânări ale termenelor. Amânări sau întârzieri pot avea loc și în cazul celor implicați într-un fel sau altul în învățământul superior.
În ceea ce privește eclipsa totală de Lună din 27 iulie, aveți grijă la posibilele conflicte cu rudele, vecinii sau prietenii, sau la problemele care pot apărea în timpul unor deplasări scurte.
Capricorn
Nouă de Spade
Capricornii care vor avea de rezolvat probleme legate de datorii, taxe sau moșteniri se pot aștepta la amânări, blocaje sau întârzieri, dar și la neînțelegeri și dificultăți de comunicare. S-ar putea să vă simțiți temători, vulnerabili și poate veți dori chiar voi să amânați unele lucruri până veți obține mai multă claritate.
În problemele legate de câștiguri, bani sau proprietăți, veți fi agitați, nervoși, chiar impulsivi, în special spe sfârșitul săptămânii, din cauza eclipsei totale de Lună din 27 iulie, care va amplifica stările de emotivitate.
Vărsător
Opt de Cupe
Mercur intră în retrogradare în această săptămână în Casa a VII-a a Vărsătorilor, care guvernează parteneriatele. Va urma o perioadă de încetinire a activităților, în care veți avea ocazia să reanalizați sentimentele și relațiile cu partenerii voștri de viață și cu colaboratorii de serviciu sau de afaceri.
Veți fi mai emotivi ca de obicei și mai preocupați de afirmarea personalității voastre în lumea exterioară. De asemenea, veți fi sensibili la virațiile și mesajele din jurul vostru și veți avea tendința să reacționați impulsiv.
Pești
Cavalerul de Cupe
Peștii vor avea parte de o încetinire a activităților la serviciu, sau de amânări sau întârzieri provocate de intrarea luni Mercur în retrogradare. Poate ar fi bine să luați o pauză și să vă îngrijiți de problemele de sănătate pe care le-ați tot amânat din lipsă de timp.
Cu eclipsa de Lună care va avea loc în Casa a XII-a, veți mai sensibili decât de obicei și veți simți nevoia emoțioanlă de a vă conecta la lumea voastră interioară. Va fi o perioadă de introvertire, când veți fi mai interesați de visele și dorințele voastre, de creativitatea personală. S-ar putea să petreceți mai mult timp singuri și să vă simțiți cam nesiguri, așa că nu este bine să începeți proiecte noi în aceste zile.
Citește și:
Mercur intră în retrogradare pe 26 iulie: trebuie să învățăm puterea răbdării