Berbec
Marea Preoteasă
Berbecii sunt preocupați în această săptămână mai mult de viața lor interioară decât de cea exterioară, iar cu Marte în Capricorn vor fi mai introspectivi, dar și mai calculați. Acest fapt îi va face mai calmi, mai răbdători, mai stabili și mai fermi decât sunt ei de obicei.
Marea Preoteasă reprezintă subconștientul, sensibilitatea și presimțirile. Este calea spre adevărul misterios. Este expresie a bunătății, capacității de iertare, a răbdării și a bunăvoinței. În mod traditional este considerată una dintre cele trei cărți protectoare ale Tarotului.
De obicei, apariția ei într-o etalare arată că aveți nevoie să vă ascultați și să aveți încredere în vocea voastră interioară.
Taur
Trei de Monede
Cu Venus, guvernatoarea Taurilor, aflată în propriul domiciliu, nativii Taur se vor simți bine, vor fi creativi dar și practici. La fel ca și ceilalți trei, Trei de Monede arată împlinirea inițială a unui obiectiv sau a unui plan. În acest caz, Trei de Bâte implică realizarea sau manifestatea unei afaceri, a unui proiect creativ sau de construcție.
Trei de Monede mai arată că aveți nevoie de ajutor și că puteți dobândi cunoștințe din experiența altora. La baza acestei cărți se află noțiunea de echipă și de colaborare. Cele trei componente principale ale cărții sunt planificarea managementul și organizarea.
În relațiile personale, Trei de Monede poate indica iminența unui pas important, fie începeți o nouă relație, fie în relația existentă depășiți anumite dificultăți. Vă simțiți bine în familia sau anturajul vostru.
Gemeni
Trei de Spade
Cu Mercur retrograd în Berbec și Marte în Capricorn în această săptămână, Gemenii trebuie să aibă grijă ce spun și cum spun, pentru că vorbele lor pot avea consecințe dureroase.
Trei de Spade reprezintă o situație în care sunteți respins, arată tristețea, singurătatea, trădarea, separarea și durerea. Aceste evenimente sunt resimțite atât de dureros pentru că au loc pe neașteptate.
Totuși, Trei de Spade poate fi și un avertisment că este posibil să se întâmple astfel de evenimente și, dacă veți fi pregătiți, lovitura emoțională va putea fi prevenită sau va fi mai mică.
Trei de Spade reamintește că dacă puteți vedea durerea ca pe o oportunitate de a învăța, viața poate deveni în ultimă instanță mai puțin dureroasă. Cartea vorbește și despre eliberarea din situații de dependență, ca despre un pas necesar, chiar dacă este dureros.
Rac
Pajul de Monede
Cu Luna, guvernatoarea Racilor, aflată la începutul săptămânii în semnul Scorpionului, Racii vor fi mai sensibili ca de obicei, dar, odată cu intrarea Lunii în Săgetător, le va reveni și optimismul și vor face planuri de viitor.
Pajul de Monede semnifică visele și dorința de a le pune în aplicare în viața reală, așa ca apariția lui anunță un proiect, cum ar fi un hobby, o afacere sau începutul unei noi experiențe educaționale.
În orice caz, pajul este un semn al entuziasmului și al dorinței concentrare în jurul unui obiectiv sau al unui vis. Cartea nu indică împlinirea viselor ci mai degrabă motivația inițială și energia de a începe punerea în practică a viselor respective. De aceea, cartea vă încurajează să faceți planuri clare și acțiuni care în cele din urmă să se concretizeze.
În relațiile personale, Pajul de Monede arată șansa de cunoaște o persoană nouă și a începe o nouă legătură, sau de a clarifica tensiunile în relația lor actuală.
Leu
Cinci de Cupe
Leii au o săptămână mai melancolică, în care își plâng de milă pentru că situația lor nu a evoluat în direcția dorită, iar motivul regretelor este mai mult emoțional decât financiar.
În viața reală, Cinci de Cupe poate arăta dezamăgirea pentru eșuarea unui proiect, respingerea unei solicitări, sau pierderea unui examen. Sentimental, poate fi vorba despre eșecul unei relații, sau neîndeplinirea unor așteptări.
Cinci de Cupe sugerează că nu reușiți să lăsați în urmă trecutul și să învățați din greșeli. Cartea avertizează că dacă rămâneți prizonierii trecutului și nu aveți capacitatea de a merge mai departe, puteți rata oportunități prețioase.
După o pierdere emoțională, este nevoie de iertare și de capacitatea de a vă reveni. Dacă sunteți dezamăgiți de o altă persoană, trebuie să găsiți puterea de a o ierta, pentru a vă elibera și a merge mai departe.
Fecioară
Doi de Spade
Fecioarele trebuie să facă niște alegeri, să ia niște decizii în această săptămână, dar sunt indecise și temătoare. Cartea Doi de Spade este cartea alegerilor și arată dificultatea de a lua o decizie.
Apariția acestei cărți într-o etalare arată că sunteți în fața unei decizii dificile, dar încercați să vă ascundeți de ea, pretinzând că dacă o ignorați un timp suficient problema va dispărea.
Doi de Spade vă atrage atenția că deciziile vieții sunt de obicei dificile, iar consecințele pot fi dureroase. Cu toate acestea, trebuie să luați taurul de coarne și să vă hotărâți cu bună credință, conștienți de posibilele consecințe. Evitarea va duce în cele din urmă doar la un conflict mai mare.
De îndată ce veți vedea cu claritate ce se întâmplă, indiferent că este vorba de profesie sau viața personală, vă veți afla într-o poziție mult mai bună pentru a stabili drumul pe care îl aveți de urmat.
Balanță
Trei de Bâte
Cu Marte aflat în semnul Capricornului, Balanțele vor fi mai ferme și mai organizate, mai puțin oscilante. Planurile voastre sunt în curs și începeți să vă gândiți la mai multe oportunități de extindere și de maximizare a potențialului vostru. Progresele sunt constante, au loc conform așteptărilor, datorită planificării solide favorizate de Capricorn și a motivației de care dați dovadă.
Trei de Bâte indică oportunitățile avute pentru extinderea orizonturilor, prin studiu, călătorii sau afaceri. Trebuie să deveniți conștienți de posibilitățile pe care le aveți ăn afara mediului vostru actual, să vă extindeți și să profitați de ele.
Această carte vorbește despre acceptarea schimbărilor și adoptarea unei viziuni pe termen lung. Este o carte a viziunii, a anticipației, a căutării unor posibilități mai largi. Și în relațiile romantice, Trei de Bâte arată o perioadă favorabilă și stabilă.
Scorpion
Șapte de Monede
Scorpionii înțeleg în această săptămână că, pentru a avea succes pe termen lung, trebuie să investească bani și energie și să gândească în perspectivă.
Asigurați-vă că vă concentrați atenția în direcția corectă, care vă va aduce cele mai mari beneficii. Aveți o viziune pe termen lung și vă concentrați pe rezultatele sustenabile.
Șapte de Monede arată că ați muncit din greu și începeți să obțineți rezultate. Eforturile voastre din ultimele câteva luni au meritat.
Cartea poate sugera însă și un sentiment de frustrare. Ați muncit din greu și începeți să vă simțiți frustrați și îngrijorați că nu veți fi răsplătiți pentru eforturile voastre. Trebuie să aveți răbdare și să apreciați progresele pe care le-ați făcut până acum. Și în viața personală Scorpionii știu sau ar trebui să știe că au nevoie de răbdare, nu vor putea grăbi lucrurile, mai ales dacă este vorba despre o relație nouă.
Săgetător
Regina de Cupe
Jupiter, planeta guvernatoare a Săgetătorilor, se află în Scorpion, amplificând temerile și sensibilitățile. Astfel, Regina de Cupe arată că Săgetătorii vor fi în această săptămână mai sensibili și mai intuitivi.
Exuberanța voastră binecunoscută va fi mai temperată, veți fi mai blânzi, mai sensibili și mai capabili de compasiune.
Regina de Cupe este imaginea unei soții bune, a unei mame iubitoare, care se poate conecta emoțional cu ceilalți.
Atunci când apare într-o etalare, Regina de Cupe sugerează că trebuie să empatizați cu ceilalți și să vă arătați compasiunea.
Capricorn
Doi de Bâte
Doi de Bâte preia și folosește energia Asului de Bâte, canalizând-o într-o anumită direcție, și semnifică planificarea și progresul. Ați fost capabili să luați o idee și să o transformați într-un plan concret, care vă va duce spre succes.
Cartea mai vorbește despre descoperiri, ieșiți din zona voastră de confort, explorați noi lumi și experiențe. Aveți nevoie de curaj pentru a face primul pas, dar cartea vă dă încrederea necesară.
Cărțile de doi în Tarot reprezintă alegerile. În cazul Doi de Bâte trebuie să alegeți între a păstra ceea ce aveți sau a vă extinde orizonturile și a vă asuma riscuri. Este și cartea răbdării, arată că trebuie să așteptați ca ideile să vi se concretizeze. În relațiile personale, Doi de Bâte avertizează că ați adoptat o poziție neutră și evitați să faceți o opțiune clară.
Vărsător
Nouă de Spade
Vărsătorii sunt mai sensibili ca de obicei, mai ales în primele zile ale săptămânii, când Luna se află în Scorpion. Nouă de Spade arată temerile și coșmarurile, dar necazurile semnalate de această carte sunt de natură psihologică și nu semnalează suferințe în viața reală.
Teama, anxietatea sunt provocate de ceea ce este în interiorul minții voastre, nu de circumstante reale, sunteți creatorii propriei lumi, iar atitudinea voastră determină cum resimțiți lumea respectivă.
Nouă de Spade mai arată frica de viitor, de ceea ce s-ar putea întâmpla, și riscați să creați o realitate negativă în virtutea așteptărilor pe care le aveți.
Coșmarul vostru devine o profeție proprie, ceea ce nu este un rezultat de dorit. Cartea arată că vă îngrijorați excesiv în legătură cu o situație de la serviciu sau în legătură cu partenerul vostru.
Pești
Îndrăgostiții
Peștii vor avea parte de dragoste în această săptămână, vor iubi și vor oferi iubire. Se simt fericiți, ocrotiți în relația sau familia lor.
Cartea Îndrăgostiții reprezintă perfecțiunea, armonia și atracția reciprocă. Încrederea unul în altul le dă celor doi parteneri siguranța că vor depăși obstacolele întâlnite pe parcursul vieții. Legătură dintre ei este incredibil de puternică și reflectă deseori un mariaj, o legătură de suflet sau o relație foarte apropiată.
La nivel personal, Îndrăgostiții reprezintă crearea unui sistem de credințe și convingeri personale, o clarificare și o alegere a valorilor. Este momentul alegerii unei filozofii proprii de viață sau a drumului pe care trebuie să îl urmați, fie că este vorba de profesie, fie de viața personală.