Berbec

Opt de Monede

Opt de MonedeOpt de Monede este cartea uceniciei, indiferent că este vorba despre relațiile personale sau profesie. Fie că este reală sau metaforică, această ucenicie înseamnă că este timpul să dobândiți noi competențe, să faceți ceva ce nu ați mai făcut până acum. Veți avea parte de schimbări și de noi începuturi în situația voastră profesională, financiară sau educațională.

                 Spre deosebire de alte cărți care simbolizează schimbarea sau înnoirea, Opt de Monede arată hotărârea fermă de a dobândi noi competențe, arată o persoană care a ales conștient un nou drum în carieră sau pentru un proiect creativ.

                Cartea arată că munciți până la cele mai mici detalii și aspecte ale vieții voastre pentru a vă îmbunătăți în mod continuu perspectivele. Este un semn foarte bun că sunteți dispuși să faceți schimbările necesare pentru a vă îmbunătăți situația. În viața sentimentală, Opt de Monete arată că sunteți hotărâți să faceți tot posibil să construiți o relație sau că sunteți dedicați trup și suflet unei legături sentimentale sau familiei.

 

               

Taur

10 de Bâte

Zece de BteCartea Zece de Bâte este cartea apăsării rezultate în urma asumării unor responsabilități prea mari. Cifra 10 în Tarot semnifică încheierea unui ciclu, după o perioadă de eforturi și culegeți roadele după ce ați investit multă muncă și eforturi. Odată cu succesul vin însă și responsabilitățile și angajamentele, care s-ar putea ca de data aceasta să vă depășească.

Este ca atunci când ați fost avansați prea rapid sau ați creat o afacere înfloritoare, dar nu aveți capacitatea să vă delegați responsabilitățile.

Zece de Bâte vă vorbește despre cum trebuie să vă organizați viața și în ce măsură trebuie să vă asumați sau nu anumite responsabilități.

În relațiile sentimentale 10 de Bâte arată o stare de apăsare. Fie sunteți singuri și nu vedeți nicio cale de ieșire din această situație, fie relația în care sunteți implicați o resimțiți ca pe o povară.

Gemeni

Lumea

LumeaPentru Gemeni, toatp lumea va fi a lor în această săptămână! Lumea semnifică finalizare, reușită și împlinire. Toate eforturile voastre dau în sfârșit rezultate și ați ajuns la capătul unei călătorii, sau ați încheiat un ciclu major al vieții voastre.

                Ați trecut prin greutăți, dar acestea v-au făcut mai puternici, mult mai înțelepți și mai experimentați decât erați la începutul călătoriei.

                Un proiect pe termen lung, o perioadă de studiu, o relație, sau o carieră s-au încheiat și acum aveți un sentiment al împlinirii.

                Lumea poate reprezenta o absolvire, o căsătorie, nașterea unui copil, sau înplinirea unui obiectiv de mult visat. În acest sens, cartea poate sugera un nou început, care apare în mod natural după încheierea unui ciclu. Sau pur și simplu faceți o călătorie în străinătate, care vă face mare plăcere!

Rac

Moartea

MoarteaCartea Moartea în Tarot semnifică sfârșitul natural, arată că a venit momentul ca ceva să se sfârșească, că trebuie să ne luăm rămas bun. Moartea este probabil cea mai temută și neînțeleasă carte a Tarotului, pentru că oamenii au tendința să o interpreteze în mod literal. De fapt, Moartea înseamnă despărțire, renunțare și sfârșit.

Această carte poate fi însă una dintre cele mai bogate și pozitive cărți ale Tarotului. Moartea simbolizează încheierea unei etape sau a unui aspect major al vieții voastre, care poate aduce după sine un nou început valoros.

Trebuie să închideți o ușă pentru a deschide o alta. Trebuie să lăsați trecutul în urmă, să vă rupeți de el, pentru a îmbrățișa oportunități și posibilități noi. Poagte fi vorba despre încheierea unei relații sentimentale, renunțarea la un loc de muncă, la un proiect, sau pur și simplu la mentalități și atitudini care nu vă mai împlinesc.

Leu

Doi de Cupe

Doi de CupeLeii au șansa în această săptămână să înceapă o nouă relație sentimentală, o relație de prietenie sau un nou parteneriat profesional. Cartea arată echilibru, respect reciproc și armonie în relațiile dintre două persoane.

                Este vorba de obicei despre o relație care se bazează pe atracție reciprocă și romantism, este dragostea, schimbul de emoții și susținerea pe care și-o arată partenerii. Semnifică începutul frumos al unei noi relații de dragoste.În unele cazuri, Doi de Cupe se poate referi la căsătorie, la logodnă, la angajamentul dintre doi oameni.

Dacă nu este vorba despre dragoste, Doi de Cupe semnifică orice tip de parteneriat, fie el de afaceri, fie o simplă prietenie.

Fecioară

Diavolul

          DiavolulFecioarele trebuie să aibă grijă în această săptămână să nu se lase pradă ispitelor! Diavolul simbolizează lipsa de măsură și este probabil cel mai greu de interpretat, întrucât are o înfățișare anume pentru fiecare. Ceea ce este comun tuturor este dependența, lipsa de voință și a propriilor convingeri.

Diavolul corespunde părții întunecate a Magului, laturii întunecate a Marii Preotese, fățărniciei și materialimului Marelui Preot. El mai reprezintă poftele fără măsură ale Puterii, este antiteza Cumpătării și stăpân peste multe dintre fațetele Lunii.

Sub forma tentațiilor, Diavolul se prezintă deseori în forma sa cea mai seducătoare.

Balanță

Șapte de Spade

apte de SpadeCartea Șapte de Spade este cartea înșelăciunii și a trădării, indică dificultatea de a scăpa de ceva care trece neobservat. Uneori, cînd faceți ceva pe ascuns, sperând că nu se va afla, secretul iese la suprafață și vă pune într-o situație neplăcută.

Este posibil că fiți tentați să vă eschivați de o anumită situație care nu vă mai convine, în loc să o rezolvați direct. Nu sunteți pregătiți de o confruntare, așa că preferați să o evitați. Încercați să scăpați de un angajament, o responsabilitate, de muncă sau de dragoste?

                Pe de altă parte, cartea vă avertizează să fiți atenți să nu cădeți victima unei persoane false, care vrea să vă înșele sau să vă trădeze. Trebuie să aveți grijă în cine aveți încredere.

Scorpion

Judecata

JudecataO săptămână de analiză și reevaluare pentru Scorpioni. Judecata este o carte care vă cheamă la reflecție și autoevaluare. Prin meditație și reflecție ați putea ajunge la o înțelegere profundă a temelor vieții voastre și ce puteți face pentru a o schimba sau a evita anumite situații în viitor.

Cartea vorbește despre izbăvire. După autoevaluare, vă veți simți curățați de păcatele trecutului, de vină și tristețe. Este un minunat proces de purificare, în urma căruia vă veți simți renăscuți și pregătiți să faceți față unor pentru noi provocări.

Judecata indică deseori decizii care vă vor schimba viața, dar, spre deosebire de cele cerute de cartea Dreptatea, aceste decizii necesită o combinație delicată între intuiție și intelect. Ați putea fi la o răscruce, fiind conștienți că orice decizie ați lua aceasta vă va aduce o schimbare semnificativă în viața voastră.

Săgetător

Marea Preoteasă

Marea PreoteasSăgetoriii vor fi preocupați în această săptămân mai mult de viața lor interioară decât de lumea exterioară. Marea Preotează reprezintă subconștientul, sensibilitatea și presimțirile. Este calea spre adevărul misterios, care se sustrage gândirii logice.

Este expresie a bunătății, capacității de iertare, a răbdării și a bunăvoinței. Marea Preoteasă poate avea însă și o parte întunecată, de vrăjitoare care își folosește puterile spirituale pentru a-i seduce pe ceilalți și a-i face incapabili să acționeze.

În mod traditional însă este considerată una dintre cele trei cărți protectoare ale Tarotului. De obicei, apariția ei într-o etalare arată că aveți nevoie să vă ascultați și să aveți încredere în vocea voastră interioară.

Capricorn

Nouă de Spade

Nou de SpadeCartea reprezintă temerile și coșmarurile, dar necazurile semnalate de această carte sunt de natură psihologică și nu semnalează suferințe în viața reală.

Teama, anxietatea sunt provocate de ceea ce este în interiorul minții voastre, nu de circumstanțe reale, sunteți creatorii propriei lumi, iar atitudinea voastră determină cum resimțiți lumea respectivă.

Nouă de Spade mai arată teama de viitor, ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor, riscați să creați o realitate negativă în virtutea așteptărilor pe care le aveți. Coșmarul vostru devine o profeție proprie, ceea ce nu este un rezultat de dorit. Cartea arată că vă îngrijorați excesiv în legătură cu o situație.

Vărsător

Opt de Bâte

Opt de BagheteOpt de Bâte semnalează iminența unui eveniment, a unei acțiuni, a unei decizii, sau pur și simplu o călătorie. Este o carte care anunță în mod concret că se va întâmpla ceva, poate mai repede decât v-ați așteptat. Aveți acum libertatea și spațiul pentru a vă continua planurile și activitățile. Opt de Bâte este o carte plină de energie și dinamism care vă propulsează înainte pentru a vă îndeplini în ritm rapid obiectivele.

Veți fi foarte ocupați, dar plini de entuziasm și energie față de progresele pe care le faceți.

Cifra opt vorbește despre structură, iar bătele despre energie brută. Astfel, structura cifrei opt creează un canal prin care să se reverse energia. Această experiență poate fi foarte productivă, permițându-vă să realizați foarte multe într-o perioadă scurtă de timp.

Pești

Împăratul

mpratulÎmpăratul vine în completarea Împărătesei, reprezentând principiul masculinității și al patriarhului. Simbolizează puterea și autoritatea, iar atitudinea sa rigidă diferă de frumusețea senzuală a Împărătesei.

Acest bărbat a acumulat ani de înțelepciune și merită să fie ascultat, pentru că a văzut cu ochii săi urmările acțiunilor sale.

El reprezintă capacitatea intelectuală, hotărârea, acțiunea, inițiativa și capacitatea de conducere. El este și simbolul zodiei Berbec, guvernatorul astral al Împăratului.

Figură paternă a Tarotului, Împăratul protejează, oferă structură și stabilitate. Acest personaj patriarhal oferă celorlalți îndrumare, sfaturi și înțelepciune, demonstrând autoritate și stabilitate.

Google ads

Cele mai citite articole